Articol de Psihoeducație publicat în cadrul campaniei SUNT CU TINE.
Deschide robinetul și se spală febril pe mâini, gândindu-se că dacă nu o face, se va contamina. Se liniștește pentru câteva minute, apoi o ia de la capăt, din nou și din nou. Are răni de la atâta spălat, dar nu se poate opri. Teama că altfel se va îmbolnăvi nu-i dă pace. Atât de mult timp pierdut, atâtea activități pe care nu le poate face…
Da, e adevărat, oricui îi pot trece prin minte, sporadic, gânduri lipsite de sens, înfricoșătoare sau pe care le consideră inacceptabile. De regulă nu căutăm explicații pentru ele și nu încercăm din răsputeri să scăpăm de ele. Și, probabil, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat măcar o dată să se întrebe dacă nu cumva a uitat ușa de la intrare descuiată sau aragazul pornit ori geamul deschis și să se întoarcă să verifice situația. Acestea sunt lucruri firești. Dar imaginați-vă că acele gânduri revin iar și iar, și provoacă emoții negative atât de intense (anxietate, dezgust ș.a.) încât încercați cu disperare să vi le scoateți din minte sau întreprindeți orice acțiune care credeți că v-ar readuce în starea de confort. Distresul resimțit e atât de mare încât nu vă puteți abține de la anumite acțiuni (ex: spălat, verificat, numărat în gând, ordonat excesiv). Simțiți că dacă nu ați face acel lucru, deși pare complet irațional, ceva rău s-ar întâmpla sau disconfortul n-ar mai dispărea. Aceste din urmă stări, gânduri, comportamente fac parte din viața unei persoane cu tulburare obsesiv-compulsivă.
Această problemă de sănătate mintală se caracterizează prin prezența supărătoare a obsesiilor sau compulsiilor ori a amândurora. Obsesiile sunt gânduri, imagini sau impulsuri intruzive care apar în mod repetat în mintea unei persoane. Pentru că apar fără voie și aduc cu sine emoții negative intense, persoana face eforturi mari pentru a le ignora, suprima sau neutraliza, de cele mai multe ori prin alte gânduri sau acțiuni, adică prin compulsii. Compulsiile sunt acțiuni repetitive, ritualizate pe care persoana se simte impulsionată să le facă. Ele apar de cele mai multe ori ca răspuns la obsesii ori ca urmare a unor reguli rigide menite să prevină un dezastru sau să reducă distresul. Majoritatea dintre ele sunt comportamente observabile (ex: spălatul pe mâini), iar unele sunt ritualuri mintale (ex: număratul, repetarea unor cuvinte sau fraze) pe care persoana simte nevoia imperioasă de a le face, pentru că astfel se reduc emoțiile negative intense. Cele mai des întâlnite obsesii sunt preocupările referitoare la contaminare, siguranță sau rău fizic, acțiuni nedorite de agresivitate, ideile tabu și nevoia excesivă de simetrie și exactitate. Compulsiile cele mai comune țin de curățare excesivă, verificare, ritualuri de ordonare și aranjare, numărat, repetare a unor activități rutiniere. Cei diagnosticați cu tulburare obsesiv-compulsivă resimt distres accentuat, petrec cel puțin o oră pe zi efectuând compulsiile, iar funcționarea de zi cu zi le este puternic afectată.
În general, persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă își dau seama că ideile care continuă să reapară din senin (ex: o imagine mintală considerată inadmisibilă) sau când se găsesc într-o anumită situație sau un stimul le amintește de ceva (ex: dau mâna cu cineva și se îngrijorează că ar putea contracta o boală, văd un anumit număr la o mașină și cred că trebuie să înșire în gând o serie de alte numere ca să prevină un dezastru) sunt lipsite de sens sau exagerate. Tocmai de aceea le este rușine să dezvăluie gândurile și comportamentele stranii pe care le au ori se simt vinovate pentru multe dintre ideile nedorite care le trec prin minte. Singura soluție care li se pare viabilă este aceea de a încerca să-și controleze singure simptomele. Pentru că emoțiile sau disconfortul sunt atât de intense, vor recurge de cele mai multe ori la actele compulsive care aduc un sentiment temporar de ușurare. Astfel, mintea lor învață că pentru a scăpa de disconfort, trebuie să facă o anumită acțiune, oricât de lipsită de sens ar fi ea. Pentru că obsesiile continuă să reapară și cu cât încearcă să le reziste mai mult, cu atât mai dese sunt, se întețesc și comportamentele menite să reducă anxietatea, disconfortul, dezgustul ori alte emoții nedorite. Așadar, cineva care suferă de această tulburare poate ajunge să petreacă ore întregi verificând, curățând, aranjând, până când anxietatea/distresul se reduce sau până când „simte că e așa cum trebuie să fie”.
Gândurile și comportamentele nedorite par imposibil de controlat pentru cineva cu tulburare obsesiv-compulsivă. Pentru cine nu suferă de această tulburare, un act de verificare realizat o singură dată, ignorarea unor imagini mintale sau a unor gânduri sunt acțiuni atât de firești și de ușor de realizat încât ar putea fi tentat să afirme: „Controlează-te! Ce faci nu are sens! Ai verificat o dată, e suficient!”. Doar că structurile cerebrale care ne ajută să ne controlăm gândurile și comportamentele sunt afectate în cazul unei persoane cu tulburare obsesiv-compulsivă: creierul detectează erori acolo unde nu există și transmite semnale de îngrijorare pentru a o feri de pericol, cauzează comportamente reflexe ori repetitive și nu reușește să filtreze gândurile care stârnesc anxietate. Dificultatea de a controla obsesiile și de a rezista nevoii intense de a realiza o compulsie nu se datorează unei voințe slabe. Practic, creierul nu primește mesajul că acum, după ce a verificat, ordonat, aranjat sau a făcut orice alt comportament menit să neutralizeze emoțiile negative intense, totul e în regulă și se poate opri, ci continuă să semnaleze pericolul ori neregula, iar persoana simte în continuare nevoia să realizeze compulsiile.
Această tulburare are în spate interacțiunea dintre multipli factori: genetici, psihologici, biologici. Spre exemplu, se observă că sunt mai predispuse la a dezvolta tulburare obsesiv-compulsivă acele persoane care au membri ai familiei diagnosticați. De asemenea, tendința de a interpreta disfuncțional gândurile intruzive, în mod repetat, le transformă în obsesii și le menține. O serie de astfel de interpretări sunt legate de responsabilitatea personală exagerată („eu sunt de vină dacă ceva rău se întâmplă” sau „eu trebuie să previn ceva rău”), importanța exagerată acordată gândurilor (cunoscută și ca fuziunea gând-acțiune – „pentru că am avut acest gând rău e mai probabil ca acea catastrofă să se întâmple”, „pentru că am avut acest gând inadecvat, este ca și cum aș fi făcut acea acțiune”), controlul gândurilor („este neapărat necesar să-mi controlez toate gândurile”), supraestimarea pericolului („este foarte probabil să se întâmple ceva rău și atunci când se va întâmpla, va fi foarte rău”), perfecționismul („nu am voie să greșesc”, „este inacceptabil să fie ceva imperfect”), intoleranța la incertitudine („trebuie să mă asigur că nici un eveniment negativ nu se va întâmpla”). În unele cazuri, debutul tulburării obsesiv-compulsive survine în urma unor leziuni traumatice la nivelul creierului sau în urma unei infecții bacteriene ori virale, la persoanele predispuse să dezvolte această tulburare.
Tulburarea obsesiv-compulsivă se asociază cu mari costuri. Distresul, disconfortul, emoțiile negative intense sunt greu de îndurat, iar eforturile de a la neutraliza consumă multe resurse și mult timp, afectând relațiile interpersonale și viața profesională. Din fericire, există modalități prin care se poate trata: psihoterapie, medicație (doar la recomandarea medicului psihiatru). Cu cât este detectată mai rapid această tulburare, cu atât mai rapide și mai semnificative sunt efectele tratamentului. Așadar, dacă observați la dumneavoastră sau la cineva apropiat semne ale acestei tulburări, vă invităm să parcurgeți acest SCREENING ONLINE GRATUIT.