Articol de Psihoeducație publicat în cadrul campaniei SUNT CU TINE.
Privește temătoare în dreapta sa; o cuprinde amețeala. I se pare că e atât de sus… Îi e groază să înainteze pe pod și ar vrea să se așeze. De obicei alege traseul fără locuri aflate la înălțime. Evită și să meargă pe terase înalte, să urce pe munte, să iasă pe balcon, chiar și scările. Dacă se nimerește să fie la înălțime, sunt atât de greu de suportat trăirile încât peisajul, momentul, oamenii nu mai sunt un prilej de bucurie.
Frica este o emoție negativă comună și firească. Ne semnalează prezența unui potențial pericol, iar corpul nostru se pregătește pentru a-i face față, prin reacția de luptă sau fugă. În cazul unor persoane însă, frica declanșată în anumite situații sau față de anumiți stimuli este disproporționată în raport cu pericolul pe care situația sau stimulul îl presupune. O astfel de frică exagerată, disproporționată este reprezentativă pentru fobia specifică. Ea se manifestă prin teamă sau anxietate intensă atunci când persoana intră în contact cu un anumit stimul sau situație ori când anticipează că acest lucru se va întâmpla. Pare că evitarea, în locul suportării cu greu a expunerii la acele situații, e cea mai bună soluție, așa că se va strădui să stea cât mai departe de contactul cu ele. Cele mai comune categorii față de care cineva poate dezvolta o fobie specifică sunt animalele (păianjeni, insecte, câini), mediul natural (înălțimi, apă, furtuni), expunerea la sânge-răni deschise (ace, proceduri medicale invazive) sau anumite situații (aglomerație în spații închise/deschise, a intra în lift, a zbura cu avionul). De fapt, orice lucru poate constitui un stimul anxiogen.
Persoanele care au o fobie specifică, la interacțiunea cu stimulul sau situația temută, trăiesc o serie de reacții greu de suportat. La nivel emoțional, simt stări intense, de la anxietate până la panică sau teroare. În cele mai grave cazuri, tind să creadă că își vor pierde controlul sau vor înnebuni dacă se expun la obiectul de care se tem. La nivel fiziologic resimt creșterea ratei cardiace, transpiră, tremură, au senzația de greață sau nod în gât, le crește presiunea sangvină sau au impresia că vor leșina. Uneori, în urma expunerii la stimulul fobic pot chiar să aibă un atac de panică în toată regula. Doar expunerea la stimulul sau situația temută stârnește o stare de panică intensă; în fobia specifică nu apar atacuri de panică spontane, precum în tulburarea de panică, iar reacția nu este însoțită de îngrijorarea că se vor face de rușine sau vor fi umilite, ca în fobia socială.
Fobiile specifice sunt, de cele mai multe ori, frici dobândite în copilărie, care nu au fost depășite. În alte cazuri, se pot dezvolta după un eveniment traumatic, precum un accident sau un dezastru natural, o boală sau o intervenție stomatologică. Cu alte cuvinte, este un rezultat al condiționării (adică stimulul sau situația este asociată cu reacția aversivă trăită cândva, astfel că la fiecare interacțiune cu aceasta, se declanșează pleiada de reacții trăite atunci). O fobie specifică mai poate fi și un rezultat al modelării în copilărie: observarea în mod repetat a reacțiilor persoanelor semnificative față de anumite situații sau stimuli îi poate face pe copii să învețe că sunt periculoase și să dezvolte aceleași reacții în acele contexte. Alături de acești factori care contribuie la dezvoltarea fobiei, există o serie de aspecte care o mențin. Evaluarea acelor situații drept periculoase, în mod nejustificat, contribuie la exacerbarea trăirilor din momentul expunerii. Evitarea lor este un alt aspect esențial. Ea funcționează pe termen scurt pentru că aduce cu sine eliberare, scăderea nivelului de anxietate, însă pe termen lung, nu face decât să întărească teama. Evitând situațiile, mintea nu reușește să învețe că teama e diproporționată în raport cu pericolul, că stimulii nu sunt evaluați în mod corect, că există și alte informații care pot fi extrase în urma interacțiunii (ex: nu toți câinii sunt periculoși, avionul este unul dintre cele mai sigure mijloace de transport, majoritatea păianjenilor sunt inofensivi). Pentru că pierd toate aceste informații prețioase, vor tinde să continue să evite, alegând confortul de scurtă durată, însă plătind costurile unui cerc vicios în care frica pe termen lung e menținută de eliberarea de scurtă durată pe care o produce evitarea.
Fobiile specifice sunt destul de comune, afectează aproximativ 10% din populație. Pentru că nu toata lumea care are o fobie este sever afectată, doar o minoritate a celor cu o fobie specifică sunt motivați să caute tratament. De regulă, acest lucru se întâmplă atunci când situațiile nu mai pot fi evitate sau le provoacă și persoanelor apropiate neplăceri (ex: din cauza fobiei de zbor cu avionul a unuia dintre soți, nu pot merge în anumite vacanțe; din cauza fricii de înălțime, nu pot merge la munte).
Este important să înțelegem că reacțiile pe care le trăiește o persoană cu fobie specifică sunt greu de suportat. De multe ori, poate să înțeleagă faptul că frica e nejustificată, dar reacțiile să continue să apară. Îi este de folos să știe că primește tot suportul celor apropiați și nu reacții de invalidare a trăirilor. Fobiile specifice pot ajunge să afecteze grav viața unor persoane, dar, din fericire, există tratament (ex: psihoterapia cognitiv-comportamentală în care accentul este pus pe expunerea controlată la situațiile temute, astfel încât cercul vicios al anxietății menținute de evitare să poată fi rupt). Suportul din partea celor dragi poate veni prin încercarea de a înțelege sau prin realizarea sesiunilor de expunere (la recomandarea unui specialist) împreună cu cel care se confruntă cu o fobie. Dacă vi se pare că cineva drag sau dumneavoastră suferiți de o fobie specifică, de o altă problemă de anxietate sau depresie, vă invităm să parcurgeți următorul SCREENING ONLINE GRATUIT.
Vă recomandăm și articolul:
