Asociatia de Consiliere si Psihoterapie Online din Romania

La orizont

Conferinta Nationala APR - 22-24 nov 2019

 A XIII-a Conferință Națională a Asociației Psihologilor din România – APR Re-StartPlus: Cluj-Napoca, 22-24 noiembrie 2019

Organizată în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România și în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educației din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Înființată în 1964, Asociația Psihologilor din România (APR – www.apsi.ro) este cea mai veche – prin membrii fondatori continuând activitatea primei organizații a psihologilor din România și anume Societatea de Psihologie, înființată de Florian Ștefănescu-Goangă în 1931 – și cea mai complexă organizație profesională a psihologilor din România, reunind membri individuali, asociații profesionale și principalele facultăți/departamente de psihologie din țară. APR are rolul de a stimula psihologia ca știință şi de a asigura legătura bidirecţională cu practica psihologică, în scopul evoluției științei psihologice şi profesiei de psiholog (cu toate specializările sale). În timp ce Colegiul Psihologilor din România (CPR) este focalizat pe profesia de psiholog (pentru psihologii cu drept de liberă practică), APR, ca for științific, după modele din alte țări unde psihologia este dezvoltată, trebuie să asigure inputul constant – ex. prin ghiduri metodologice şi de bune practici – pentru ca această profesie să nu rămână una revolută și/sau să devieze în zone de pseudoștiință.

[ informații preluate de pe site-ul APR (www.apsi.ro) - click aici pentru anuntul conferinței ]


Inapoi la lista de articole